Cine nu are in coltul mintii o bunica cu parul alb, cu o pisica alba tarcata la picioare si cu fusul in brau?
Pe fata brazdata de griji si vreme, ploi si vant si trai greu din timpul razboiului ,rasare un zambet senin. Se uita la noi cum ne jucam si se bucura sa ne aiba aproape. Toata nastrusniciile pe care i le oferim gratuit zi de zi nu o supara, nu, are ea altele pe suflet care nu o lasa sa doarma.
Ne adunam seara langa soba, ea mereu cu pisica care ii e tovarasa de mult timp si incepe sa ne spuna povesti. povesti simple, necitite din vreo carte pentru copii,povestile bunicii. Cu glasul lin ne duce intr-o lume cu printi , cu animale din padure, cu spiridusi. Bunica ne inventeaza fiecaruia o poveste dupa gustul nostru. Ne iubeste atat de mult incat sa ne daruiasca fiecaruia o poveste.
Si focul arde mocnit in soba si noi nu ne dam culcati dar ea nu ne cearta. Si spectacolul continua, noi cantam, incercam sa imitam cantareti de muzica populara care o incanta pe bunica de la radioul vechi, si ea se prapadeste de ras.
Si mereu ma face sa ma simt speciala, imi mangaie mereu parul balai si imi spune ca undeva ,candva voi fi cineva.
Si zi dupa zi, an de an, imi mai adauga un noian de amintiri de neuitat din mormanul copilariei mele si ma gandesc acum dupa ani si ani ca am fost inca de mica cineva.
Ma poarta pasii pe ulitele copilariei, la balta unde ne balaceam in fiecare vara , pe dealurile din spatele casei la cules de papadii, prin gradina la furat de poame acre.
Imi aduc aminte cu drag cum luam mamaliguta rece ramasa de la masa si sterpeleam cozi de ceapa din gradina si ne faceam restaurant din toale de cordele.
Mi-e dor de satul copilariei mele, de ulitele colbuite si fara secrete pentru mine.
Mi-e rusine ca nu am mai mers la mormantul bunicii,ca nu mi-am facut timp sa ii mai povestesc ce am mai facut de cand am crescut mare. Mi-e dor de MALINI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu