Muzica ametitoare ,ma corupi la visare ,imi provoci senzatii de ciuda.As dori sa ma intorc in timp,sa fiu o particica din lumea lui Louis Armstrong, sa traiesc viata la maxim,fara constrangeri si fara prejudecati.Sa ma las purtata de tumultul vietii in directii nestiute de mine, sa gust surprizele timpului.As fi o dansatoare neobosita pe ringurile zbuciumatei perioade de dupa razboi, avida dupa putina dragoste, fara sa ma gandesc la ziua de maine,fara sa ma tem ca voi muri fara sa-mi fi trait viata.
Asa , nu pot decat sa visez, sa caut mereu ce nu voi gasi niciodata,sa fur crampeie din amintirile altcuiva,sa-mi fie ciuda de ceea ce au altii, si sa nu-mi ajunga niciodata ce am acum.Macar , lasa-ma sa visez, sa nu sufar la gandul ca , poate, am pierdut ceva ce mi se cuvenea.Este atat de bine, sa visezi ore in sir, sa fii altcineva, sa nu te doara viata.Cand te lasi purtat de muzica totul este atat de frumos....Un sarut pe care se construiesc vise te obliga la o intelegere tacita a vietii.E normal sa fii om, dar e si mai si sa inveti sa fii.Ceea ce realizam prin munca e fmai frumos si tine mai mult.Eu am construit o lume de vis care imi apartine numai mie,si e super sentimentul de apartenenta intr-o lume numai a mea.Ai sa spui, prietene, ca sunt nebuna. De aceea am vrut sa impart cu tine lumea mea.si daca gresesc, te las pe tine sa hotarasti asta.Pana atunci ma adancesc in incomodul scaun de birou si ma las purtata de Louis Armstrong in magnifica lui lume.
