Cum trece viata....

Mi am promis candva ca viata intreaga imi va fi o confesiune in fata oglinzii. Ca voi sti sa imi admit greselile si ca voi trai impacata cu mine insami.
Dar cat de usor uitam promisiunile facute noua, uitam sa avem grija de sufletul nostru ascunzandu ne sub paravan de amagiri si iluzii desarte, de sperante mocnite, de mii de " e si maine o zi " ...
Banal dar doare, spuneam candva.
Niciodata nu crezi ca tocmai tie ti se poate intampla sa dai gres in gestionarea secundelor, clipelor care fac diferenta. V ati gandit vreodata ca am avut de a lungul vietii secunde de o importanta covarsitoare si cum ar fi fost daca....?
Cum ar fi fost daca  in secunda in care am spus da , sau nu, am fi spus invers?daca in secunda in care ar fi trebuit sa intindem mana sa luam ce ni se cuvine am ezitat si sansa a trecut pe langa noi?

Au trecut anii...
Vreau sa cred ca am devenit mai inteleapta, mai precauta, mai ancorata in realitate. mi am pus ordine in viata si pentru prima data am avut curaj sa spun: PANA AICI!
M am dezbracat de frica de maine, de necunoscut, de obisnuinta si m am avantat cu capul inainte  in viitor, un viitor mai bun, mai linistit sufleteste, mai aproape de ceea ce imi doresc eu. Greu sau nu , mi am propus sa primesc cu capul sus toate loviturile, toate bucuriile, toate provocarile viitoare....pentru ca am realizat ca mereu voi suferi, voi plange, voi iubi, voi fi fericita, pentru ca viata mea este un sir nesfarsit de incercari, de sentimente  pe care mi am propus sa le accept asa cum vin, fara sa incerc sa schimb ceva.
...pentru ca nu as mai simti ca traiesc daca as incerca sa ma introduc intr-un stereotip banal dar sigur, pentru ca nu sunt facuta sa hibernez intr-o viata searbada, pentru ca mereu voi cauta sa inteleg fericirea, sa gust fructul interzis...