Au plecat departe,in zari....ca un raspuns al iernii ce se lasa asteptata, si-au intins aripile si s-au avantat spre zari mai calde, lasand in urma deziluzii si amorteala nedefinita.
Asemeni pasarilor migratoare, as vrea sa imi intind aripile si sa ma indrept catre tropicul sufletului meu. Ma trezisem deunazi ca am devenit o creatura de sine statatoare ce a uitat de mult drumul catre fericire. Era un sentiment de multumire sufleteasca sa stiu ca lacul pe care imi petrec fiecare iarna , stufarisul ce imi adaposteste toate amintirile si sentimentele ce trebuiesc ascunse ma vor proteja inca o iarna. Ma obisnuisem cu ideea ca nu voi mai fi niciodata o migratoare, ca stoluri intregi ce le petrec mereu in gand imi vor aduce vesti de pe taramul de vis.
Dar m-am trezit intr-o dimineata cu gandul ca ceva nu se leaga, ca imi lipseste, ca, cu cat imi petrec timpul pe lac cu cata visez mai mult sa imi intind aripile deasupra muntilor, sa simt aerul rece ,rarefiat de la 10.000 de metri altitudine....
Si as pleca departe....spre cel mai inalt varf, de neatins, dar pe care il voi visa mereu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu